[ad_1]>
>
>
>
„Omul în negru a fugit în deşert, iar pistolarul a plecat pe urmele lui”. Cu aceste cuvinte, Stephen King trezeşte la viaţă un întreg univers, care apare acum pentru prima dată pe ecran sub titlul The Dark Tower, un film artistic produs de Columbia Pictures, MRC şi Imagine Entertainment, cu Idris Elba în rolul pistolarului Roland Deschain, care jurase să apere universul, şi duşmanul său tradiţional, Walter O’Dim, omul în negru, interpretat de Matthew McConaughey.
Ultimul pistolar, Roland Deschain (Idris Elba), s-a angajat într-o luptă nesfârşită cu Walter O’Dim, cunoscut sub numele de Omul în negru (Matthew McConaughey), pe care vrea să-l împiedice să răstoarne Turnul întunecat/The Dark Tower, care este un fel de ancoră a Universului nostru. Soarta lumii este scoasă la mezat, iar binele şi răul se vor confrunta într-o ultimă bătălie, în care numai Roland poate să apere Turnul de Omul în negru.
Binele și Răul
Roland Deschain, alias Pistolarul, este ultimul din spiţa lui Eld – o pleiadă de Pistolari, care au jurat să menţină pacea şi să protejeze Turnul şi implicit universul. După nimicirea celorlalţi pistolari, Roland porneşte spre misteriosul Turn şi în căutarea rămăşiţelor lumii.
„Walter a călătorit prin multe lumi, de-a lungul anilor – el cunoaşte New York-ul contemporan şi locurile unde se mănâncă cei mai buni burgeri, dar în acelaşi timp, cu ajutorul globului său magic, se poate deplasa până la curtea oricărui rege,” susţine regizorul filmului, Nikolaj Arcel. „Planul său privind universul este acela de a-l aduce la putere pe Regele roşu/ the Crimson King – diavolul”.
Dar King l-a creat pe Walter astfel încât să fie un personaj complex. „Walter are o atitudine duală vizavi de Roland; el are o oarecare afecţiune pentru acesta”, susţine McConaughey. „Cu siguranţă, el nu are încredere în codul de onoare şi valorile promovate de Roland. Dar lui Walter îi place jocul şi nu vrea ca acesta să se termine prea repede, chiar dacă el ar ieşi câştigător. Când Roland cade la pământ şi e pe cale să piardă lupta, Walter, datorită paranoiei sale sau a unei dureri autentice, îl resuscitează şi-l face să rămână în continuare în joc”.
Totuşi, deşi Roland şi Walter sunt încleştaţi în luptă dintotdeauna, McConaughey consideră că această luptă este unilaterală. „Walter nu poate fi înfrânt”, susţine el. „Dacă cineva îl atacă, el se preschimbă într-un miraj – el poate că nici nu e ceea ce crezi. Nici măcar nu depune efort în lupta asta...”
Între aceste forţe apare un băiat din lumea noastră, care ar putea înclina balanţa, schimbând rezultatul luptei. Jake, un băiat de 14 ani,duce o viaţă obişnuită în New York City împreună cu mama sa Laurie (Katheryn Winnick) şi tatăl său vitreg, Lon (Nicholas Pauling). Bântuit de vise ciudate, pe care nu le înţelege, el desenează schiţe detaliate în care apare Pistolarul, Omul în negru şi lumea ireală în care trăiesc – Mid-World, unde el întrevede Turnul.
Stephen King, creator al unei lumi speciale, în care cotidianul coexistă cu supranaturalul
Într-o carieră de peste 50 de ani, în care a scris peste 80 de cărţi, King şi-a creat o reputaţie de netăgăduit care-l plasează între cei mai buni povestitori ai literaturii noastre. Autor al numeroase bestsellere, el a fost decorat de către Preşedintele SUA cu Medalia naţională pentru arte, de către National Book Foundation cu medalia pentru o distinsă contribuţie la literatura americană şi numeroase alte premii şi distincţii. Numele său este recunoscut pretutindeni şi asociat cu acela de creator al unei lumi speciale, în care cotidianul coexistă cu supranaturalul.
[ad_2]
Trimiteți un comentariu